Obsesiile parintilor

Avem impamantenit sentimentul supunerii in fata parintilor. Din generatie in generatie se incearca o eliberare din acest tipar, insa lucrurile nu par sa stea neaparat promitator.

Intr-o lume in care copilul alearga cu disperare dupa note mari la scoala, apoi abia reuseste sa isi traga sufletul pe drumul dintre activitatile extrascolare, iar in final trebuie sa fie un model acasa, lucrurile suna amenintator.

Disperarea parintelui de a avea “copilul perfect” il impinge pe cel mic nu la reusita si rezultate extraordinare, ci mai degraba la stres, anxietate, atacuri de panica si scaderea energiei deci, implicit, la scaderea randamentului.

 

Parintele are o grija devenita obsesie: aceea de a avea un copil care sa aiba note mari, care sa fie primul si de a face de toate, eventual si pe toate bine. Fortand copilul la toate acestea, parintele considera ca se ocupa de viitorul lui, ca are grija ca acesta sa creasca bine, sa faca fata tuturor provocarilor si, pe scurt, sa reuseasca in viata. Aceasta teorie a parintelui este, din pacate, eronata. Fortand copilul sa le faca pe toate si pe toate la capacitate maxima, acesta va ceda. In momentul in care va ceda, copilul nu va indrazni sa se planga sau sa spuna ”nu mai vreau”. In schimb se va imbolnavi pentru ca doar asa va putea trage un semnal de alarma.

 

Educatia pe care o propune parintele, de cele mai multe ori, este ramasa in tiparele din trecut, acum 30-40 de ani, cand accesul la autoeducare, parenting si dezvoltare personala nu era acelasi ca acesta de astazi. Astfel, parintele considera ca daca „il spala”, „il calca”, „il hraneste”, are grija sa fie curat si il trimite pe copil la scoala cerandu-i note maxime, copilul este crescut bine. Insa copilul este privat de intelegere, de libertatea de exprimare si incercand sa pastreze in fata parintelui imaginea model la care acesta se asteapta, ramane cu frustrare, se inchide in sine, deseori devine violent sau “obraznic”, asa cum spune parintele. Alteori se imbolnaveste, nu mai invata bine, nu mai are rezultate sau devine trist. Toate acestea vin dintr-o nevoie interioara neexprimata.

 

Am fost crescuti sa fim “cuminti”, sa nu raspundem parintilor, sa executam intocmai ce ne spun ei, sa ne ridicam, orice ar fi, la nivelul asteptarilor lor, sa fim “copii model”, sa nu ii dezamagim si orice simtim, sa nu indraznim sa le spunem daca aceasta ar insemna sa ii suparam cu ceva. Iar acest ceva inseamna sa nu spunem nimic din ce nu le-ar placea parintilor sa auda pentru ca vor considera ca ii contrazicem si ca suntem ”neascultatori” daca simtim altfel sau avem alte nevoi.

Aceasta educatie a secolului trecut s-a pastrat si se perpetuaza cata vreme parintele nu este informat, deschis si nu accepta autoeducarea proprie. Comunicarea eficienta cu copilul este aceea in care atat parintele, cat si copilul au drept egal de a-si spune parerea, sentimentele si nevoile, urmand ca apoi sa se gaseasca o cale de mijloc.

Impunand copilului viziunea ta, nevoile tale, doritnele tale, parerile tale si pana la urma impunandu-I sa traiasca viata asa cum consideri tu, indiferent daca pentru el este o corvoada, nu iti va aduce copilul model, perfect. Ci un copil care, da, poate avea note maxime si poate face tot ce ii ceri, dar care, pe cealalta parte, are deficiente in a socializa, copilul ”fitos” asa cum este termenul modern adaptat, copilul care este marginalizat de ceilalti si care din tendinta de a se exteriorize undeva, iar neputand face aceasta acasa, o face cu ceilalti fortandu-i astfel sa il priveasca toti ca pe “un ciudat”, o fitoasa” si ignorandu-l. Atunci, copilul va trai singuratatea nu doar pe interior, ci si pe exterior. Si nici macar nu e vina lui.

E vina parintelui.

Nu-ti mai fie teama ca vei avea un copil care va esua – gandind asa, ii vei transmite si lui, fara ca macar sa iti dai seama.  Nu-ti fie teama ca daca nu are zece pe linie nu va fi un copil reusit – notele rareori au relevanta. Nu te teme ca nu va face fata provocarilor vietii – oferindu-i incredere in sine si curaj, va putea face orice. Nu te compara cu parintii care isi forteaza copiii sa le faca pe toate considerand ca vor fi “cei mai buni” – lucrurile nu stau asa, nu cunosti problemele din familiile tuturor.

 

Tu ai grija doar sa ai un copil fericit.

E firesc sa iti doresti tot ce este mai bun pentru copilul tau, insa nu uita sa comunici cu el si nu uita ca nu notele il fac mai bun si ca fortandu-I sa fie asa cum “ai auzit la altii ca e bine” nu e o garantie ca va fi bine.

Fortand copilul sa faca ceea ce crez tu ca este bine, nepermitandu-i sa isi puna parerea si limitandu-i exprimarea, nu faci decat sa il determini sa se inchida in sine. In felul acesta nu vei afla niciodata ce simte, la ce este bun cu adevarat, ce talente ascunse poate avea si nu vei putea sa il sprijini in acel domeniu in care chiar va fi bun.

Asculta-ti copilul, da-i ocazia sa iti spuna ce isi doreste, sustine-l in dorinta lui. Atunci cand ii place ce face, va face bine, va avea rezultate si iata, va fi un copil “model” fara sa fie trist, fortat la corvoade sau inchis in sine.

Comunica-i ce crezi, ce iti doresti si apoi asculta si ce are el de spus. Impreuna, cautati solutia cea mai buna si nu uita:

Un copil educat este un copil liber

Un copil liber este un copil deschis

Un copil deschis este un copil comunicativ

Invata-ti copilul sa ii respecte pe cei din jur, sa comunice cu tact si rabdare, sa fie receptiv la ce simt ceilalti, sa se implice si sa ajute. Invata-l sa fie un om mai bun. Cand este un om mai bun are un dar pentru care nu concureaza cu nimeni; il are pe viata.

Trateaza-l cu bucurie, sinceritate si deschidere. Ai grija de ceea ce il face fericit si sustine-l acolo. Nu il compara cu nimeni si cel mai important, ai incredere in el si in ce face el bine. Avand incredere in el il vei ajuta sa reuseasca. Temandu-te pentru el il vei face sa creada ca nu este capabil. Si vei fi responsabila, fara sa iti dai seama, de esecul lui.

Invata-l sa fie curajos, deschis, sa urmeze ce ii place in viata, sa fie politicos, sa se bucure pentru ceilalti, nu ii cultiva invidia: nu inseamna nimic si nu ne face nici mai important, nici mai buni. In schimb ne inraieste si ne scade stima de sine. Invata-l sa aprecieze valoarea si nu pretul unui lucru.

Da-i voie sa fie el si sa fe iubit pentru ce este, nu pentru ce se preface a fi ca sa fie pe placul tau sau al altora.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s